joi, 3 decembrie 2009

Chavez: Israel este braţul "criminal" al SUA

Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, a folosit vizita liderului iranian Mahmoud Ahmadinejad pentru a califica Israelul ca fiind agentul criminal al Washingtonului. Liderul sud american a subliniat o declaraţie a preşedintelui israelian Shimon Peres, din timpul unei vizite în America de Sud, că zilele sale şi ale lui Ahmadinejad la putere sunt numărate.

"Ştim ce reprezintă statul Israel- braţul criminal al imperiului yankeu," declara Chavez la o conferinţă de presă comună. "Ce a zis preşedintele Israelului, noi o considerăm o ameninţare."

Chavez a rupt relaţiile cu Israel în acest an. De asemenea, el a fost lăudat de lumea musulmană după ce a calificat ofensiva militară din Gaza ca fiind genocid.




În plus, membrii OPEC, Venezuela şi Iran, s-au apropriat din ce în ce mai mult în ultimii ani. Chavez susţine controversatul program nuclear iranian, în timp ce Iran ajută Venezuela să identifice rezervele de uraniu.

Oricum aproprierea dintre cele două state şi mai ales teama pentru legăturile lor ar putea fi supraevaluată, crede Karen Hooper, analistul pentru America Latină al Stratfor.

Aceasta sublinia că este un pericol minor ca Venezuela să poată ajuta Iran la proliferarea armelor nucleare.

"Chiar dacă Iran nu mai are uraniu, iar Venezuela ar putea avea şi ar livra cantităţi suficiente, problema reală este procesul de îmbogăţire, care necesită tehnologie pe care Caracas nu o are".

2 comentarii:

  1. Wow! Thank you! I continually wanted to write on my blog something like that. Can I take a fragment of your post to my website?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nice post. I learn something more challenging on different blogs everyday. It can all the time be stimulating to read content material from different writers and follow a bit of one thing from their store. I’d prefer to use some with the content material on my blog whether or not you don’t mind. Natually I’ll provide you with a hyperlink on your net blog. Thanks for sharing.

    RăspundețiȘtergere