Rabinii originari din Statele Unite s-au rugat pentru dispariţia statului Israel

Un număr de rabini originari din SUA, participanţi la marşul internaţional de solidaritate cu populaţia palestiniană din Fâşia Gaza, s-au rugat la punctul de frontieră Erez pentru dispariţia statului Israel şi le-au cerut scuze palestinienilor pentru crimele comise împotriva lor de armata israeliană, relatează joi agenţia de presă palestiniană Maannews.



Conform Agerpres, Rabinii contestă existenţa statului Israel în forma sa actuală, întrucât nu se conformează preceptelor Torei, susţinând că evreii i-au ucis pe adevăraţii stăpâni ai pământurilor palestiniene.

'Statul Israel ne-a jignit pe noi, evreii lumii, şi nu ne reprezintă, iar mişcarea sionistă este folosită de evreii corupţi pentru a comite crime şi a ocupa pământuri, contrar legilor Torei', au declarat evreii mesianici participanţi la marşul propalestinian.

Taher a-Nono, un purtător de cuvânt al organizaţiei Hamas, a declarat că evreii mesianici vor fi scoşi de pe lista criminalilor, întrucât ei activează pentru trimiterea după gratii a criminalilor de război israelieni şi pentru judecarea lor de către tribunalele internaţionale.

HARTA ISRAEL - MAI 1948 - :



HARTA ISRAEL - IANUARIE 2010-:




Statul Israel (מדינת ישראל Medinat Israel în limba ebraică, دولة اسرائيل Daulat Israil în limba arabă) este o ţară în Orientul Mijlociu, pe coasta estică a Mării Mediterane. Este o democraţie parlamentară şi, prin politica naţională, un stat evreu. Populaţia Israelului este predominant evreiască, cu o minoritate ne-evreiască consistentă, formată în special din arabi musulmani, creştini sau druzi. Israelul se învecinează, de la nord la sud, cu Libanul, Siria, Iordania şi Egipt. Israelul are ieşire la Marea Mediterană, la golful Aqaba şi la Marea Moartă.

Pentru a incepe sa intelegem realitatea si motivele care stau in spatele conflictului israelo-palestinian, si in general in spatele conflictului dintre arabi si evrei, este necesara in primul rand o retrospectiva a istoriei regiunii. De cele mai multe ori “problema palestiniana” este datata ca incepand in 1948, odata cu infiintarea mandatului Britanic si a statului evreu. Cu toate acestea insa trebuie privite si evenimentele care au precedat acest act cat si istoria din antichitate a regiunii. Cu toate ca niciunul din faptele istorice prezentate in continuare nu justifica pozitia si actiunile violente a niciunei dintre partile implicate, ele reprezinta un punct de plecare in analizarea acestui conflict transmis din generatie in generatie in regiunea palestiniana, care a cauzat si probabil ca va continua sa cauzeze victime nevinovate de ambele parti.

Regiunea numita de romani in antichitate Palestina corespunde aproximativ teritoriului dintre raul Iordan si Marea Mediterana. Primii locuitori cunoscuti ai regiunii palestiniene au fost canaanitii incepand cu Mileniul 3 IHr, un popor urbanizat organizat in orase-stat, unul din ele fiind Jericho. Zona se afla la intersectia a mai multe culturi si influente printre care Egipt, Siria si Mesopotamia. In secolul 14 IHr, cand putere egipteana in zona a inceput sa slabeasca, noi triburi de invadatori, respinse sau asimilate pana atunci de canaaniti si-au facut aparitia in zona. Cele mai mari grupuri au fost Evreii, o grupare de triburi semite din Mesopotamia si filistinii, un neam de origine indo-europeana. In 1125 IHR, Israelitii, o confederatie de triburi iudaice invinge ince cele din urma pe canaaniti, dar gaseste lupta cu filistinii mult mai dificila. In anul 1000 IHr, sub conducerea lui David, evreii ii inving pe filistini si se asimileaza cu canaanitii, stabilind un stat independent si puternic cu capitala la Ierusalim. In 922 IHr, la moartea succesorului lui David, Solomon, statul este impartit in doua regiuni, Israel si Iudeea, primul fiind cucerit de asirieni in 722 IHr. Iudeea este cucerita de babilonieni in 586 IHr si majoritatea evreilor din regiune sunt exilati. In 539 IHr insa, Imperiul Persan preia stapanirea asupra Iudeei, permitand evreilor sa se intoarca si acordand acestora o autonomie considerabila. In anii ce urmeaza, zona trece consecutiv sub influenta grecilor, iar mai apoi a Imperiului Roman, odata cu legalizarea crestinismului ca religie oficiala, aceasta devenind o influenta majora in zona. In 638 odata cu cucerirea zonei de catre arabi incepe perioada de prezenta musulmana.
Incepand cu 1517 aceasta regiune intra sub controlul Imperiului Otoman care a adoptat o atitudine permisiva fata de populatia si conducatorii arabi. Pana in 1881 mai multi lideri evrei sustin o miscare de refacere a poporului si culturii iudaice in Palestina, incurajand evreii din diaspora sa se reuneasca cu evreii ramasi in teritoriile palestiniene. In 1882 primul val de evrei soseste in Palestina, in numar de 7000. In 1895 populatia Palestinei era 470.000 din care 24.000 evrei. Se pornesc de asemenea primele idei ale unui stat suveran evreu, idei care ramana respinse insa de sultan. In 1904 inca un val de 40.000 de evrei soseste din Rusia in Palestina si cumpara terenuri in estul raului Iordan, populatia devenind, in 1914, 500.000 arabi si 85.000 evrei.

In primul razboi mondial, Sultanul se aliaza cu fortele Axei, iar Marea Britanie semneaza in 1915 scrisoarea McMahon cu liderul arabilor Sherif Husein, prin care britanicii urmau sa sustina revolta araba in Palestina si sa recunoasca independenta poporului Arab, cu exceptia catorva provincii, Syria, la vest de Damasc, Homs, Hama si Aleppo . In 1916 Marea Britanie, Franta si Rusia semneaza un acord secret care stabilea impartirea orientului mijlociu intre aceste 3 puteri, tradand tratatul McMahon. In sortile schimbatoare ale razboiului, In 1917 Marea Britanie semneaza acordul de la Balfour in care declara sa sustina infiintarea unui stat evreu in Palestina, specificand ca nu este permisa incalcarea drepturilor comunitatilor non-iudaice existente. O luna mai tarziu, fortele Britanice impreuna cu arabii preiau controlul Palestinei de la turci. In 1918 arabii esueaza in incercarea unei revolte impotriva ocupatiei Britano-Franceze, ajutorul cerut comunitatii evreilor fiind refuzat de acestia.
In 1919 un alt val de emigranti evrei soseste din Rusia in Palestina in numar de 25.000. In urma acestuia, violente izbucnesc intre arabi si evrei, fortand Mare Britanie sa confirme acordul de la Balfour, subliniind totusi ca evreii nu trebuie sa tranforme toata Palestina intr-un stat evreu. In 1923 Liga Natiunilor ratifica ocupatia Britanica in Palestina, dand startul mandatului britanic in zona. In 1924 Uniunea Sovietica interzicea emigrarea evreilor, insa in 1925 un alt val de emigranti ajung in Palestina, din Polonia, in numar de 60.000. 7 ani mai tarziu, in 1932, cel mai mare val de emigrare iudaica incepe, 225.000 de evrei ajungand in Palestina, majoritar din Estul Europei si din Centrul Europei specific Germania pentru a evita regimul Nazist.

In 1936 Franta acorda independenta Siriei si Libanului in urma mai multor revolte. In acelasi an, cu ajutorul Germaniei si al Axei, arabii lanseaza multiple atacuri asupra comunitatilor evreiesti din Palestina.

In 1939, Marea Britanie elibereaza un act conform caruia urmeaza sa mai fie permisa emigrarea a doar 75.000 de evrei in Palestina. In timpul razboiului, arabii tin partea Axei in timp ce evrei tin partea Marei Britanii.

In 1945, la sfarsitul razboiului, evrei se asteapta ca numarul emigrantilor permisi sa fie crescut, avand in vedere existenta celor 100.000 de supravietuitori ai holocaustului, insa Marea Britanie le refuza acest drept de frica pierderii controlului asupra rezervelor de petrol din zona. In 1947, Marea Britanie decide sa predea problema Natiunilor Unite.

Natiunile Unite decid impartirea Palestinei intr-un stat arab si unul evreu.

Palestina - verde
Israel - albastru



Populatia estimata este de 1.300.000 arabi si 600.000 evrei.

Pentru comparatie, o harta a impartirii prezenta a teritoriilor israelo-palestiniene



In 1948 violentele se intensifica. La 14 Mai 1948, fortele britanice se retrag din Palestina, concomitent Israel declarandu-si independenta si deschiderea catre poporul evreu de pretutindeni ca stat-mama. Statele Unite recunosc infiintarea noului stat, in timp ce Egiptul,Siria, Liban si Iraq se pregatesc sa invadeze noul stat israelian pentru a preveni expansiunea Trans-Iordaniana. Pe 15 Mai atacul are loc insa este repins, in acelasi timp aproximativ 800.000 evrei parasind Iraq, Siria Liban si Egipt, din care aproximativ 500.000 se alatura noul stat format Israel.
In februarie 1949, Egiptul semneaza un armistitiu, urmat de Siria si Iordania.




Refugiatii arabi din noul stat format Israel se stabilesc in Fasia Gaza si Partea de Vest (West Bank).

De la declararea independentei pana in 1952 alti 640.000 evrei sosesc in statul format Israel. In 1953 sub conducerea presedintelui Eisenhower, SUA face mai multe tratative cu statele arabe, indeosebi Egipt si Iraq, urmand ca un an mai tarziu Iraq sa primeasca ajutor militar si economic din partea acestora, intr-o tentativa de a preveni influenta comunista in zona. Marea Britanie cedeaza controlul canalului Suez Egiptului. In 1955 o nava israeliana este capturata in canalul Suez, doi evrei fiind executati in Egipt. Ca raspuns, Israel organizeaza raiduri militare in fasia Gaza.
Egiptul, jignit de acordul militar oferit de SUA Iraq-ului, semneaza un tratat militar de vanzare de arme cu Rusia. Cererile Israelului de suport militar catre SUA sunt ignorate.
In anii ce urmeaza, in urma razboiului Sinai-Suez si a interventiei Rusiei de partea Egiptului, Israelul este nevoit sa restituie Sinai (zona pe care o invadase si declansase razboiul) si Fasia Gaza Egiptului . Incepand cu 1959, Egiptul ramane de partea Uniunii Sovietive, stabilindu-se ca cea mai influenta putere in zona, stavilita doar de forta militara a Israelului, in timp ce revolutia din Iraq inlatura regimul pro-american, iar Iordan si arabia Saudit inclina incet spre Vest, Libanul preferand neutralitatea. Israelul se declara ferm in tabara vestica, intarind relatiile cu SUA Marea Britanie si Franta.
In 1963 are loc prima vanzare masiva de arme din SUA catre Israel.

In Mai 1967, Egiptul is pune fortele armate in alerta maxima si inchide golful Aqaba navelor israelieni, stipuland ca statul Israel trebuie distrus pentru a rezolva problema palestiniana. Pe 5 iunie incepe razboiul de 6 zile, cand Israel distruge simultan fortele aeriene ale Egiptului, Siriei si Iordanului, lasand fortele terestre la mila fortelor aeriene israeliene. Pana pe 11 Iunie, Israel castiga controlul Fasiei Gaza, a Sinai, Bancul de vest si Inaltimile Golan.

La 22 Noiembrie Natiunile Unite elibereaza hotararea nr.242 prin care stipuleaza interzicerea ocuparii de teritorii prin razboi, specificand retragerea fortelor israeliene din teritoriile ocupate si incetarea actiunilor militare in zona. Israelul refuza categoric cedarea teritoriilor ocupate fara un tratat de pace care sa fara statele arabe invecinate sa recunoasca statul Israelian ca stat de drept. SUA ia partea Israelului si ofera suport militar masiv acestuia.
In 1968, Nasser capul statului Egiptean, da suflul militiilor palestiniene, fedainii sau PLO.
Incepand cu 1970 Uniunea Sovietica acorda ajutor militar semnificativ Egiptului, ignorand tratatele de incetare a focului semnate cu Israelul.

Pe 6 octombrie 1973 se declanseaza Razboiul Yom Kippur intre fortele Siriano-Egiptene si Israel, provocand un embargo petrolier a statelor arabe impotriva SUA pentru ajutorul acordat Israelului, care urmeaza sa fie ridicat in 1974, dupa semnarea unui acord intre Egipt si Israel mediat de SUA. Liga araba decide ca PLO este reprezentatul oficial al palestinienilor.

In 1979 este semnat tratatul de pace intre Egipt si Israel, Egiptul refuzand insa sa re-intre in posesia Fasiei Gaza.

In mai 1980 Israel ocupa intregul oras Ierusalim, inclusiv partea araba, declarandu-l capitala, mai multe tabere de evrei fiind stabilite in Bancul de vest cat si Fasia Gaza, alimentand temerile palestiniene ca vor fi eliminati si din aceste teritorii.

In Siria au loc multiple conflicte intre fortele crestine si cele musulmane, in timp ce Israel invadeaza Libanul in 1982 pentru a distruge fortele PLO. Fortele Israeliene sunt retrase din Liban in 1985.

In 1987 incepe o revolta populara in teritoriile palestiniene, numita Intifada, durand mai multi ani, cu peste 2000 de morti de partea palestiniana si alte sute de partea Israelului.

In 1988 Yassir Arafat se adreseaza ONU si recunoaste rezolutiile 242 si 338, confirmand dreptul la existenta al statului Israel.

In 1993 se semneaza un tratat de pace intre Israel si PLO prin care se negociaza autonomia teritoriilor Fasia Gaza si orasul Jericho din Bancul de vest, retragerea fortelor israeliene din zonele respective fiind programata pe decembrie 13.

In 1995, PLO si Israel semneaza un acord ce extinde autonomia palestiniana la intregul Banc de vest. In acelasi an isi face apartia grupul vehement opozant Hamas,declarat ulterior terorist.

In mai 1996, noul prim ministru israelian Benjamin Netanyahu intarzie retragerea trupelor din orasul palestinian Hebron, mai tarziu urmand ca numarul asezarilor israeliene in teritoriile palestiniene sa creasca, intre anul 1992 si anul 2000 numarul cetatenilor israeliene din teritoriile palestiniene crescand de la 125.000 la 200.000

In 1997 Hebron se intoarce sub autoritate palestiniana, Israel aproband insa numai o treime din teritoriile care trebuiau cedate palestinienilor, si construind in acelasi timp unitati rezidentiale pentru israelieni intr-un cartier predominant palestinian din Ierusalim.(Si te mai miri de ce nu inceteaza ostilitatile din zona.Crearea acestui stat sa dovedit a fi o mare greseala)

In 1998 la presiunile insistente ale Occidentului ,se negociaza transferul a altor teritorii din Bancul de vest conducerii palestiniene, cat si libera-trecere a cetatenilor palestinieni intre Fasia Gaza si Bancul de vest si eliberarea a 750 de prizonieri din inchisorile palestiniene. Aceste masuri sunt puse in practica abia un an mai tarziu, odata cu mandatul primului ministru israelian Ehud Barak.

Summit-ul de la Camp David din 2000 esueaza, Barak oferind palestinienilor controlul pentru doar o parte din teritoriile ocupate si Estul Ierusalimului ca si capitala pentru statul palestinian, aest esec dand startul unei a doua Intifade.

De la inceputul celei de-a doua Intifade si pana in 2002 se estimeaza ca aproape 1000 de palestinieni si 400 de israelieni au fost ucisi.Iar de atunci si pana in 2009 inca cca 7000 de palestiniei si 200 de militari israeliti .