luni, 28 iunie 2010

G20 cu scandal la Toronto: 600 de oameni, reţinuţi .Strazile din Toronto devastate



















Peste 600 de persoane au fost reţinute în acest sfârşit de săptămână, deoarece au participat la un val de violenţe îndreptat împotriva summitului G20, găzduit de cel mai mare oraş al Canadei, Toronto.



Poliţia canadiană a folosit gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc pentru a-i intimida pe manifestanţi, anunţă CBC News.

La Universitatea din Toronto, poliţiştii au reţinut 70 de persoane, care se dădeau drept studenţi, dar plănuiau atacuri asupra cordonului de securitate care protejează zona unde au loc dezbaterile G20. Poliţiştii au descoperit că aceste persoane aveau cărămizi în rucsacuri. "Nu mergi duminica pe stradă cu aşa ceva", a motivat reţinerile unul dintre oamenii legii.


La câteva sute de metri de clădirile universităţii, o cafenea Starbucks a fost vandalizată, după ce protestatarii au aruncat cu pietre şi cărămizi în geamuri. În general, toate firmele care trimit spre ideea de globalizare sunt ţinta atacurilor.

Străzile din Toronto au fost pline de poliţişti în aceste zile de lucrări G20, iar evenimentele nefericite nu au întârziat să apară. Grupuri de persoane care îşi plimbau câinii sau aşteptau autobuzul au fost reţinute, pe motiv că ar fi plănuit un atac. La comanda şefului poliţiei, care a primit reclamaţii de la rudele celor arestaţi, aceştia au fost eliberaţi după câteva ore.

Dar poliţiştii aveau de ce să se teamă: sâmbătă şi duminică, violenţele au atins un nivel neaşteptat în Toronto, 604 persoane fiind reţinute. Amnesty International Canada a cerut investigarea măsurilor de securitate luate sâmbătă şi duminică. Liderul Amnesty crede că forţele de ordine au făcut uz de violenţă deşi, în unele cazuri, nu era nevoie de o astfel de reacţie.

Despre G20

Grupul celor 20 (G20) reuneşte miniştrii de finanţe şi guvernatorii de bănci naţionale din 20 de ţări dezvoltate ale lumii. Prima întâlnire a avut loc în decembrie 1999 la Berlin, gazde fiind miniştrii de finanţe din Germania şi Canada.

Din G20 fac parte următoarele state: Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Mexic, Rusia, Arabia Saudită, Africa de Sud, Coreea de Sud, Turcia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii.

La întâlnirea din acest an s-a discutat intens despre reducerea deficitelor bugetare. Totuşi, secretarul american al Trezoreriei, Timothy Geithner, a recomandat statelor din Europa să pună accent pe creşterea consumului intern pentru a stimula exporturile din alte ţări, nu doar pe reducerea cheltuielilor publice. Puteţi citi mai multe despre discuţiile G20, aici.

Pentru imagini de la protestele legate de G-20, puteţi urmări galeria de pe CBC News

22 de comentarii:

  1. You completed a few fine points there. I did a search on the theme and found a good number of persons will go along with with your blog.

    RăspundețiȘtergere
  2. Wow! Thank you! I always wanted to write in my site some thing like that. Can I take part of your publish to my blog? Thanks, ckary Nicometo

    RăspundețiȘtergere
  3. Hi buddy, very informative post. Please keep them coming. Thanks, ndal Wawers

    RăspundețiȘtergere
  4. Dude, great article. Can you give me your email address. There is something I would like to ask you. Thanks etcher Rieks

    RăspundețiȘtergere
  5. Can I post a link to this blog on my web page. I’m sure my readers will find this info really wonderful.

    RăspundețiȘtergere
  6. Thank you for this intresting article. :-)ggie Litts

    RăspundețiȘtergere
  7. I’m happy to have found your exceptionally high quality article! I agree with some of your readers and will eagerly look forward to your coming updates. Thanks, n Renteria

    RăspundețiȘtergere
  8. I think that is an interesting point, it made me think a bit. Thanks for sparking my thinking cap.

    RăspundețiȘtergere
  9. Wow! Thank you! I always wanted to write in my site some thing like that. Can I take part of your publish to my blog? Thanks, exia Oelschlager

    RăspundețiȘtergere
  10. I’m happy to have found your exceptionally high quality article! I agree with some of your readers and will eagerly look forward to your coming updates. Thanks, rrison Colegrove

    RăspundețiȘtergere
  11. This website is awesome. I continuously encounter some thing new & different right here. Thank you for that data.

    RăspundețiȘtergere
  12. Wow! Thank you! I always wanted to write in my site some thing like that. Can I take part of your publish to my blog? Thanks, nton Tagliavia

    RăspundețiȘtergere
  13. Hi buddy, very informative post. Please keep them coming. Thanks, lla Straughan

    RăspundețiȘtergere
  14. I love your design, where can I get it? please let me know. My email: roka481@hotmail.com

    RăspundețiȘtergere
  15. This website is awesome. I continuously encounter some thing new & different right here. Thank you for that data.

    RăspundețiȘtergere
  16. I’ll be subscribing to your feed and I hope you post again soon. Thanks , llin Szczesniak

    RăspundețiȘtergere
  17. Dude, great article. Can you give me your email address. There is something I would like to ask you. Thanks dith Stenback

    RăspundețiȘtergere
  18. Dude, great article. Can you give me your email address. There is something I would like to ask you. Thanks ynelle Buess

    RăspundețiȘtergere
  19. Dude, great article. Can you give me your email address. There is something I would like to ask you. Thanks lda Apilado

    RăspundețiȘtergere
  20. Great Theme, where did you find it? please let me know. My email: violitis303@hotmail.com

    RăspundețiȘtergere
  21. Dude, I think there is a mistake in the first paragraph, but I have to say very interesting article. Thanks, thanial Gabisi

    RăspundețiȘtergere